Cine a scris cartea?

Ioan nu se identifică în această scrisoare, dar se referă la el însuși adoptând termenul de „bătrân” (2 Ioan 1:1). Au existat discuții care încercau să stabilească dacă un autor pe nume Ioan Bătrânul a scris această scrisoare (la fel și 3 Ioan, în care apare aceeași exprimare) sau dacă Ioan apostolul a folosit cumva alt titlu pentru sine însuși. Totuși, tradiția bisericii începând încă din secolul al doilea depune mărturie că această scrisoare, precum și 3 Ioan, au fost scrise de apostol, nu de un bătrân misterios și necunoscut. De fapt, nu era fără precedent procedeul ca un apostol să se refere la el însuși cu titlul de „bătrân”. Petru a făcut același lucru în prima sa epistolă (1 Petru 5:1).

Care este perioada în care a fost scrisă cartea?

Ioan a oferit prea puține detalii în scurta epistolă pe care o numim 2 Ioan. Nimic din circumstanțele menționate de Ioan în scrisoare nu l-ar fi determinat pe un cititor din vremea aceea să creadă că nu era adresată aceleiași biserici care primise și 1 Ioan. Apostolul adresează scrisoarea „bătrânei doamne și copiilor ei”, o sintagmă misterioasă care a fost dezbătută îndelung (2 Ioan 1:1). Fie se referă la o femeie reală, fie servește drept metaforă pentru o biserică. Dar fie că se referă la un grup mai mic alcătuit dintr-o familie cu legături de sânge, fie la un grup mai larg adunat pe baza credinței comune, lucrurile scrise în epistolă se aplică în egală măsură. Având în vedere asemănările cu 1 Ioan, este potrivită sugestia că Ioan a scris 2 Ioan din Patmos, în jurul anului 90 d.H.

De ce este cartea 2 Ioan importantă?

A doua epistolă a lui Ioan arată clar care ar trebui să fie poziția noastră față de dușmanii adevărului. În timp ce 1 Ioan se concentrează asupra părtășiei noastre cu Dumnezeu, 2 Ioan se concentrează asupra protejării părtășiei noastre de cei care învață lucruri eronate. Apostolul merge atât de departe încât să-i avertizeze pe cititorii lui să nu invite învățători falși în casa lor, nici măcar să-i salute (2 Ioan 1:10). Astfel de practici îl puneau pe credincios în aceeași tagmă cu cei care fac răul, iar Ioan voia foarte mult să-i vadă pe credincioși curați, neîntinați de falsuri și erezii.

Care este ideea principală?

Ioan își începe a doua epistolă declarându-și dragostea pentru „aleasa doamnă și copiii ei”, o dragoste pe care o împărtășește cu cei care cunosc adevărul (2 Ioan 1:1). Din veștile primite, el înțelesese că acești credincioși urmau învățăturile lui Hristos. El a rezumat acest mod de viață în îndemnul „iubiți-vă unii pe alții” (1:5), o referire clară la poruncile lui Isus, de a-L iubi pe Dumnezeu și de a ne iubi aproapele (Matei 22:36-40; Ioan 13:34).

Cu alte cuvinte, cei care umblă în adevăr ar trebui să aibă dragoste pentru alții. Dar ar trebui să aibă grijă pe cine iubesc. În biserică se infiltraseră amăgitori și învățători falși, oameni care învățau lucruri false despre persoana lui Isus, spunând că El nu fusese cu adevărat om, ci doar păruse să fie om. Această erezie timpurie, numită docetism, impunea cel mai puternic răspuns posibil din partea lui Ioan. Așa că apostolul i-a avertizat pe credincioșii adevărați să se ferească de acești învățători falși. Așadar, încurajarea lui Ioan nu era doar de a-i iubi pur și simplu pe alții, ci de a-i iubi în limitele permise de adevăr.

Cum se aplică aceste lucruri la viața mea?

Îndemnul puternic dat de Ioan credincioșilor în 2 Ioan se referă la dragostea pe care aceștia ar trebui să o aibă unii pentru alții. Dar Ioan nu a lăsat dragostea nedefinită, ci a descris-o ca umblare „după poruncile Lui” (2 Ioan 1:6). Aceste cuvinte fac trimitere la învățătura lui Isus din Evanghelia după Ioan, unde Domnul le spune ucenicilor Săi: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15).

Dragostea noastră depinde de ascultarea noastră. Când nu ascultăm, nu iubim. De foarte multe ori noi ne lăsăm dominați de ideea că ascultarea noastră de Dumnezeu ne afectează doar pe noi înșine. Dar acest lucru pur și simplu nu este adevărat. Acțiunile noastre, fie că este vorba despre ascultare, fie despre neascultare, au un efect de undă pe care viziunea noastră limitată asupra circumstanțelor nu îl poate prevedea.

Gândește-te la viața ta. În ce mod poate să influențeze ascultarea sau neascultarea ta viața celor din cercul apropiat de relații? A doua epistolă a lui Ioan ne amintește de pericolele îndepărtării de adevăr, dar și de importanța ascultării ca prioritate în viața noastră, atât pentru noi, cât și pentru cei care contează cel mai mult pentru noi.