Ioel

Cine a scris cartea?

Se cunosc foarte puține lucruri despre viața profetului Ioel, în afară de câteva detalii personale din cartea care îi poartă numele. El s-a identificat ca fiu al lui Petuel, a predicat pentru poporul lui Iuda și a manifestat un mare interes pentru Ierusalim. De asemenea, Ioel a făcut câteva comentarii referitoare la preoți și la templu, iar aceasta indică faptul că era familiarizat cu centrul închinării din Iuda (Ioel 1:13-14; 2:14, 17). Ioel a apelat adesea la imagini din lumea naturală – soarele și luna, iarba și lăcustele – și în general, părea să înțeleagă nevoia reală ca adevărul să aibă un impact asupra lumii reale.

Care este perioada în care a fost scrisă cartea?

Datarea scrierii cărții lui Ioel rămâne una dintre cele mai dificile sarcini legate de Vechiul Testament, pentru că, spre deosebire de majoritatea autorilor celorlalte scrieri profetice, Ioel nu a oferit niciun indiciu clar cu privire la perioada în care a scris. O altă particularitate este că Ioel nu a menționat numele regilor care domneau atunci. Unul dintre argumentele cele mai convingătoare pentru datarea cărții Ioel explică această omisiune sugerând că profeția a avut loc după domnia singurei regine a lui Iuda, Atalia (care a murit în 835 î.H.). În urma ei a rămas doar fiul ei, Ioas, să domnească, dar pentru că el era prea mic pentru a guverna, preotul Iehoiada a domnit în locul lui, până când copilul a ajuns la vârsta potrivită. Deci, dacă Ioel a profețit în această perioadă, ar fi de înțeles faptul că nu a menționat niciun rege oficial. Cartea Ioel menționează foarte mult preoții, ritualurile de la templu și națiuni precum Fenicia, Filistia, Egipt și Edom, care erau importante la sfârșitul secolului al IX-lea înainte de Hristos. Toate acestea indică o posibil dată în jurul anului 835 î.H. sau curând după aceea, iar aceasta înseamnă că Ioel a fost unul dintre cei mai timpuri autori de scrieri profetice, precum și contemporan cu profetul Elisei.

Această carte se concentrează asupra judecății profetice asupra împărăției din sud a lui Iuda, cu referiri frecvente la Sion și la închinarea de la templu (Ioel 1:13-14; 2:23, 32; 3:16, 21). Cunoștințele bogate ale lui Ioel despre această zonă și despre închinarea de la templu sugerează că el a locuit în Iuda, posibil chiar în Ierusalim.

De ce este cartea Ioel importantă?

Importanța cărții lui Ioel în canonul Scripturii derivă din faptul că este prima care a dezvoltat o idee biblică menționată des: ziua Domnului. Deși Obadia a menționat primul evenimentul înfricoșător (Obadia 15), cartea lui Ioel oferă unele dintre cele mai izbitoare și mai concrete detalii din toată Scriptura pe tema zilei Domnului – zile învăluite în întuneric, armate care cuceresc ca un foc mistuitor, Luna care se preface în sânge. Aceste momente ale judecății finale, prezentate într-o formă atât de sugestivă și vie, deși reprezintă încă evenimente din viitor pentru noi (2 Tesaloniceni 2:2; 2 Petru 3:10), arată foarte clar cât de serioasă este judecata lui Dumnezeu asupra păcatului.

Care este ideea principală?

Folosind bine-cunoscuta, la vremea aceea, plagă a lăcustelor din Iuda, Ioel a valorificat o tragedie recentă pentru a transmite mesajul Domnului despre judecată și nădejdea pocăinței. Referindu-se la teribila plagă a lăcustelor, Ioel a putut să vorbească direct despre un lucru care avea impact în viața celor care îl ascultau și astfel mesajul judecății a fost întipărit puternic în mintea lor, așa cum fierul roșu lasă un semn în carnea unui animal.

Un comentator biblic remarca faptul că ziua Domnului nu se referă la o singură zi, ci la o perioadă de judecată și restaurare și prezintă trei caracteristici esențiale:

  1. Judecata poporului lui Dumnezeu;
  2. Judecata popoarelor străine;
  3. Purificarea și restaurarea poporului lui Dumnezeu prin suferință intensă.1

Găsim toate aceste elemente în cartea Ioel, care ne oferă una dintre imaginile cele mai bogate din Scriptură despre acest eveniment în cele din urmă răscumpărător (Ioel 2:1-11; 2:28-32; 3:1-16).

Cum se aplică aceste lucruri la viața mea?

Viziunile despre viitor, cum este aceea pe care o găsim în cartea Ioel, ori în paginile mult mai cunoscute ale Apocalipsei, pot să pară îndepărtate de existența noastră de zi cu zi. Totuși, imaginile realiste despre distrugere ar trebui să slujească la trezirea noastră din amorțeala spirituală. Te lupți vreodată cu sentimentul complacerii în situația actuală? O doză puternică de reprezentări apocaliptice, așa cum găsim în Ioel, s-ar putea să fie eficientă pentru a-ți deschide ochii ca să vezi necesitatea urmării lui Dumnezeu cu credincioșie în fiecare moment al vieții tale.

  1. Robert B. Chisholm, Jr., "Joel," in The Bible Knowledge Commentary: Old Testament, ed. John F. Walvoord and Roy B. Zuck (Wheaton, Ill.: Victor Books, 1985), 1412.

Related Articles

Nothing Found

It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.