Cine a scris cartea?

Autorul acestei epistole nu se prezintă pe nume, dar creștinii au considerat încă de la începuturile bisericii că a fost scrisă de apostolul Ioan și este înzestrată cu autoritate. Printre martorii din vremea aceea se numără Policarp, un episcop de la începutul secolului al doilea, care în tinerețea sa l-a cunoscut personal pe Ioan. În plus, autorul se plasează clar într-un grup de martori oculari apostolici ai vieții și lucrării lui Isus, anunțând că „ce am văzut, ce am auzit, aceea vă vestim și vouă” (1 Ioan 1:3).

Care este perioada în care a fost scrisă cartea?

Ioan nu a specificat cine sunt destinatarii acestei scrisori, dar având în vedere mesajele din Apocalipsa 2-3, către șapte biserici din imediata vecinătate a Efesului – orașul în care Ioan a slujit spre sfârșitul vieții sale – este foarte probabil ca el să fi avut în vedere aceleași biserici pentru scrisoarea aceasta. Textul are prea puține detalii concrete, așa că este dificil să se determine cu exactitate data scrierii lui. Totuși, asemănarea cu evanghelia compusă de Ioan ar fi un indiciu că 1 Ioan a fost scrisă cam în aceeași perioadă. Astfel, cea mai bună propunere este anul 90 d.H., când Ioan se afla în exil pe insula Patmos.

De ce este cartea 1 Ioan importantă?

Paralelismul din 1 Ioan este izbitor prin simplitate: Hristos vs. Antihrist, lumină vs. întuneric, adevăr vs. fals; neprihănire vs. păcat; dragostea pentru Tatăl vs. dragostea pentru lume și Duhul lui Dumnezeu vs. duhul lui Antihrist. Deși aceasta nu este lista completă, exemplele ne spun ceva despre o scrisoare care prezintă lumea într-un mod simplu: există bine și există rău. Punct. Această notă din partea lui Ioan, deși este surprinzătoare, nu este lipsită de dragoste. Dimpotrivă, de fapt. Ioan recunoaște că dragostea vine de la Dumnezeu și îi încurajează pe credincioși să se iubească unii pe alții (1 Ioan 4:7). Prima epistolă a lui Ioan învață că, chiar dacă este important să recunoști linia dintre adevăr și eroare, lucrul acesta trebuie făcut totdeauna într-un duh de dragoste.

Care este ideea principală?

Așa cum a făcut în evanghelia sa, Ioan a afirmat clar scopul primei sale epistole. El a proclamat vestea bună despre Isus pentru destinatarii acestei scrisori, spunând „ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos” (1 Ioan 1:3). Mai târziu, Ioan adaugă „pentru ca să nu păcătuiți” (2:1) și „ca să știți că aveți viața veșnică” (5:13). Ioan își dorea ca toți cei care îi citeau scrisoarea să experimenteze adevărata părtășie cu Dumnezeu și cu poporul lui Dumnezeu. Dar el știa că acest lucru nu avea să se întâmple atât timp cât creștinii nu renunțau la propriile dorințe egoiste în favoarea lucrurile pe care le avea Dumnezeu în plan pentru ei.

Pentru a-i ajuta să atingă acest scop, Ioan se concentrează asupra a trei idei: râvna celor credincioși, rezistența în fața învățătorilor falși și reasigurarea creștinilor că au viața veșnică. Ioan scria pentru biserici pline de oameni care se luptau cu descurajarea – fie că se datora propriilor eșecuri păcătoase, fie prezenței învățătorilor falși în mijlocul lor. Apostolul aflat la sfârșitul vieții spera să aprindă râvna acestor credincioși pentru ca ei să-L urmeze pe Domnul mult mai îndeaproape și să rămână tari în credință, să țină piept celor care căutau să semene dezbinare în biserici. Făcând astfel, credincioșii își întăreau relația cu Dumnezeu și câștigau încredere în lucrarea Lui în viața lor.

Cum se aplică aceste lucruri la viața mea?

Toți avem parte de suișuri și coborâșuri în viața noastră de credință. Oricare ar fi lupta – fie că este în interior, fie la exterior – ne simțim spulberați adesea de furtuna emoțiilor sau a circumstanțelor. Totuși, Dumnezeu ne cheamă la o viață de o consecvență tot mai mare, dovada transformării noastre interioare fiind din ce în ce mai vizibilă odată cu trecerea timpului. Cum ai caracteriza relația ta cu Dumnezeu? Consecventă și roditoare sau sporadică și aridă?

Ioan știe că noi nu putem găsi în noi înșine credincioșia pe care o cere Dumnezeu. În schimb, noi trebuie să ne punem încrederea total în lucrarea și harul lui Dumnezeu, crezând că El sigur ne va transforma după chipul și asemănarea Fiului Său, Isus. Acest sentiment de înrădăcinare în Dumnezeu vine numai când renunțăm la păcatul nostru și Îl urmăm pe singurul Dumnezeu adevărat. Sau, așa cum spune Ioan, „dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi, şi dragostea Lui a ajuns desăvârşită în noi” (1 Ioan 4:12).