Cine a scris cartea?
La fel ca 1 și 2 Samuel, 1 și 2 Împărați au fost inițial o singură carte. În Biblia evreiască cartea Împăraților continua narațiunea începută în Samuel. Septuaginta a împărțit și această carte în două. În limba engleză titlu cărții „Împărați” este derivat din latina vulgară folosită de Hieronymus, când a tradus Biblia.
Nimeni nu știe cine a scris 1 și 2 Împărați, deși unii comentatori i-au sugerat pe Ezra, Ezekiel sau Ieremia ca posibili autori. Deoarece întregul text acoperă o perioadă mai mare de patru sute de ani, au fost folosite câteva materiale ca surse pentru a pune cap la cap scrierile. Anumite indicii precum stilul literar, temele țesute de-a lungul cărții și natura materialului folosit indică spre un singur compilator sau autor. Această persoană a asamblat manuscriptul în timpul în care poporul lui Dumnezeu era în exil în Babilon (vezi 2 Împărați). Dar nu a terminat scrierea decât după ce babilonienii l-au eliberat pe regele Ioiachin, după treizeci și șapte de ani în închisoare (560 î.e.n.), cel mai probabil finalizând-o în următorii douăzeci de ani[1].
Care este perioada în care a fost scrisă cartea?
Întâi Împărați începe descriind ultimele zile ale împăratului David (în jurul anului 971 î.e.n.) și conspirațiile legate de cine avea să fie succesorul lui. Când David moare (1 Împărați 2:10), Solomon urcă la tron și se stabilește ca un lider puternic și înțelept. În anii de început ai domniei lui Solomon, Israel experimentează „zilele sale de glorie”. Influența, economia și puterea militară aveau parte de prea puțină opoziție; vecinii nu posedau nicio amenințare militară puternică.
La scurt timp după moartea lui Solomon, în anul 931 î.e.n. (1 Împărați 11:43), regatul se divide între nord (Israel) și sud (Iuda). Întâi împărați urmărește istoria acestui regat divizat pînă în anul 853 î.e.n..
De ce este cartea 1 Împărați importantă?
Acei împărați care domnit sub autoritatea lui Dumnezeu – care au rămas credincioși Legii – au experimentat binecuvântarea lui Dumnezeu. Dar împărații care au deviat de la Lege au experimentat blesteme.
Întâi împărați ne descoperă relația pe care a avut-o Solomon cu Yahweh, accentuând înțelepciunea divină și bogăția date lui Solomon. Reputația lui Solomon a ajuns departe, dincolo de granițele Israelului, ajungând chiar până în Yemen-ul zilelor noastre, locul de unde venea cel mai probabil împărăteasa din Sheba (1 Împărați 10:1-13). Numeroasele căsătorii ale lui Solomon și haremul său sunt legendare, dar ele au dus la rătăcirea credinței lui în anii târzii ai vieții sale. Solomon, totuși, a construit templul, locul permanent de sălășluire a lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său.
Întâi Împărați îl prezintă și pe profetul Ilie, care anunță judecata lui Dumnezeu peste Ahab, împăratul regatului de nord, care a făcut rău înaintea Domnului. Pe lângă multele miracole înfăptuite, Ilie a câștigat și o confruntare dramatică cu profeții falși, pe muntele Carmel (18:1-46).
Care este ideea principală?
Întâi Împărați a fost scrisă pentru „a înregistra istoria, dar mai important, pentru a preda lecții de istorie”[2]. La fel ca alte cărți din Vechiul Testament, istoria însemnată aici trebuia nu doar să păstreze evenimentele importante, dar și adevărurile spirituale învățate prin intermediul acelor evenimente.
În cărțile 1 și 2 Împărați, fiecare rege este evaluat „după reacția pe care o aveau în raport cu responsabilitatea prin legământ față de Legea Domnului. Acesta era testul cu acid, dacă „au făcut răul” sau „ceea ce era bine înainte Domnului”[3]. Cititorii vor observa mustrările dure față de unii regi – rapoarte care nu era înregistrate în mod obișnuit de scriitorii istorici. Alături de împărați, profeții ocupă mare parte din carte. Ei sunt purtătorii de cuvânt ai lui Dumnezeu, proclamând cuvântul Lui celor mai împietriți conducători. Prin ochii profeților – care fac mereu legătura între prosperitatea națiunii și credincioșia împăraților ei – vedem și învățăm istoria Israelului și a Iudeii.
Cum se aplică aceste lucruri la viața mea?
Solom era cunoscut drept cel mai înțelept om al timpului său. Fără îndoială a fost cel mai bogat om din acea vreme. S-a bucurat de bunăvoința lui Dumnezeu în multe moduri, totuși, moștenirea lăsată este murdărită de lipsa de credincioșie de care a dat dovadă în ultimii săi ani. În directă contradicție cu porunca lui Dumnezeu de nu a avea „un număr mare de neveste” (Deuteronom 17:17), Solomon s-a căsătorit cu multe femei străine. În Întâi Împărați este notat cu tristețe „când a îmbătrânit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alți dumnezei” (11:4). Solomon a început să se încreadă în bogăția sa, în puterea sa militară și în alianțele politice, în loc să se încreadă în Dumnezeul care i-a oferit toate acele binecuvântări. S-a concentrat pe daruri, uitând de Dătător.
De câte ori nu facem și noi la fel? Există porunci directe ale lui Dumnezeu pe care le ignori? Azi, pune-ți timp deoparte să îți reamintești binecuvântările din viața ta, iar apoi mulțumește-i Domnului pentru ele. Încrede-te în El ca sursă a puterii și sensului tău, nu în posesiunile tale sau în poziția ta în societate.
„Unii se bizuie pe carăle lor, alții pe caii lor, dar noi ne bizuim pe Numele Domnului, Dumnezeului nostru.” (Psalm 20:7)
- See Thomas L. Constable, "1 Kings," in The Bible Knowledge Commentary: Old Testament, ed. John F. Walvoord and Roy B. Zuck (Wheaton, Ill.: Victor Books, 1985), 483.
- Constable, "1 Kings," 484.
- Merrill F. Unger, Unger's Commentary on the Old Testament (Chattanooga, Tenn.: AMG, 2002), 447.
Related Articles
Un copac ce oferă adăpost
Cu puțin înainte de moartea lui, Samuel Taylor Coleridge a scris „Youth and Age” („Tinerețea și vârsta”) în care reflecta asupra anilor săi trecuți și asupra puterii pe care o avea în anii tinereții. Pentru mine, rândul cel mai emoționant din această carte neobișnuită este următoarea afirmație: „Prietenia este ca un copac ce oferă adăpost…” […]
Read More→