Un copac ce oferă adăpost

Cu puțin înainte de moartea lui, Samuel Taylor Coleridge a scris „Youth and Age” („Tinerețea și vârsta”) în care reflecta asupra anilor săi trecuți și asupra puterii pe care o avea în anii tinereții.

Pentru mine, rândul cel mai emoționant din această carte neobișnuită este următoarea afirmație: „Prietenia este ca un copac ce oferă adăpost…”

Cât de adevărat! Când razele arzătoare ale soarelui adversității își fac apariția în zilele noastre, nu este nimic care se compară cu un copac ce oferă adăpost, și anume, un prieten adevărat, care ne oferă alinare la umbra lui răcoroasă. Trunchiul său masiv de înțelegere ne dă siguranță, în timp ce frunzele lui pline de dragoste ne ating fața. Sub ramurile sale, s-au odihnit mule suflete descurajate!

Lăsați-mă să numesc câțiva. Ilie era gata să renunțe. Fiind în depresie și amenințat constant, el și-a predat postul de profet și și-a dat demisia. Dumnezeu, însă, a refuzat să o accepte. El i-a oferit odihnă, mâncare bună și un „copac” numit Elisei care să aibă grijă de el. (1 Împărați 19:19-21) Folosind analogia lui Coleridge, Ilie s-a odihnit la umbra „copacului” lui Elisei.

Pavel a avut o experiență similară. De fapt, copacii din viața lui l-au susținut într-un mod semnificativ. Era Barnaba, care a stat cu el atunci când toată lumea a fugit (Fapte 9:26-27; 11:25-26) Apoi a fost Sila, partenerul său de călătorie, pentru drumurile lungi care ar fi fost de altfel, singuratice (15:40-41) Dacă îi mai pui și pe doctorul Luca, pe Timotei, pe Onisifor, Efaprodit, Acuila și Priscila, vei găsi o pădure veritabilă de copaci dătători de adăpost. Chiar și Isus, s-a bucurat de Lazăr, Marta și Maria. Chiar El a fost împrospătat la umbra acelor ramuri din Betania. (Ioan 11:5)

Însă, dintre toți copacii pe care Dumnezeu i-a pus alături de slujitorii săi, unul în deosebi, a fost cel mai mare, după părerea mea. David, a fost persecutat intens de către Saul. Cu toate acestea, între Saul și David, a stat un copac adăpostitor, pe nume Ionatan. Loial și demn de încredere, Ionatan l-a asigurat pe David: „Pentru tine voi face tot ce vei vrea.” (1 Samuel 20:4) Nicio limită. Nicio condiție. Nicio tocmeală. Nicio rezervă. Și mai mult decât atât, atunci când lucrurile arătau cel mai rău, el „… s-a dus la David și… i-a întărit încrederea în Dumnezeu.” (23:16) De ce? Pentru că el era devotat principiilor de bază ale unei prietenii. Pentru că îl iubea „ca pe sufletul din el” (18:1) Era genul de dragoste, care putea determina un om să-și dea viața pentru prietenii săi, după cum spunea Isus. (Ioan 15:13) Nu există dragoste mai mare pe acest pământ, ca aceasta.

Sub ramurile cui, ești tu reîmprospătat, dragul meu cititor? Sau, să îndrăznesc să întreb, cine se odihnește sub ramurile tale? Ocazional, întâlnesc câte un suflet mai independent care nu acceptă ideea că ar avea nevoie de un asemenea adăpost, crezând că asemenea copaci sunt pentru cei imaturi, pentru pruncii spirituali sau pentru cei care încă nu au învățat să se încreadă doar în Domnul. Pentru acest gen de persoană, am cea mai mare milă, deoarece privirea ei este îngustă și superficială. Cel mai rău dintre toate, ultimii lui ani pe Pământ vor fi petrecuți în cel mai singuratic loc imaginabil: într-un deșert fierbinte, fără niciun copac.

Așadar, haideți să fim preocupați de udarea, curățarea și cultivarea copacilor noștri, de acord? Aș fi și mai precis, dacă aș adăuga să și plantăm câțiva? Știți, copacii necesită timp pentru a crește…și s-ar putea să ai nevoie cu adevărat de câțiva atunci când arșița își face apariția și vânturile încep să bată.