Cine a scris cartea?
Profetul Amos a trăit în mijlocul unui grup de păstori din Tecoa, un orășel aflat la sud de Ierusalim, la o distanță de aproximativ 17 km. Amos a arătat clar în scrierile lui că nu provenea dinr-o familie de profeți și nici nu se considera profet. Mai degrabă, el era „un strângător de smochine” și păstor (Amos 7:14-15). Legătura lui Amos cu viața simplă a oamenilor din popor și-a croit drum în miezul profețiilor sale, el manifestând compasiune pentru cei asupriți și pentru cei ce nu au o voce în această lume.
Care este perioada în care a fost scrisă cartea?
Amos a profețit „cu doi ani înainte de cutremur” (Amos 1:1; vezi și Zaharia 14:5), cu puțin înainte de jumătatea secolului VIII înainte de Hristos, în timpul domniei lui Ozia, regele lui Iuda și al domniei lui Ieroboam, regele lui Israel. Domniile acestor doi regi s-au suprapus pe o perioadă de 15 ani, din 767 î.H. până în 753 î.H.
Deși el provenea din împărăția de sud a lui Iuda, Amos și-a transmis mesajul profetic pentru împărăția nordică a lui Israel și pentru națiunile din jur, fiind întâmpinat cu împotrivire din partea israeliților mândri (Amos 7:12). Domnia lui Ieroboam fusese destul de profitabilă pentru împărăția din nord, cel puțin în sens material. Totuși, decăderea morală care survenise în perioada aceea a contracarat orice urmări pozitive care ar fi venit odată cu dezvoltarea materială.
De ce este cartea Amos importantă?
Amos se săturase. În timp ce majoritatea profeților întrețeseau răscumpărarea și restaurarea în profețiile lor împotriva lui Israel și Iuda, Amos a dedicat numai ultimele cinci versete ale profeției unei astfel de consolări. Înainte de aceasta, cuvântul lui Dumnezeu transmis prin Amos fusese îndreptat împotriva poporului privilegiat al lui Israel, un popor care nu avea dragoste pentru aproapele, care profita de alții și care își vedea numai de propriile preocupări și interese.
Mai mult decât orice altă carte a Scripturii, cartea lui Amos trage la răspundere poporul lui Dumnezeu pentru tratamentul rău aplicat altora. Subliniază în mod repetat eșecul poporului în ce privește acceptarea deplină a ideii lui Dumnezeu de dreptate. Ei îi vindeau pe cei nevoiași pentru bunuri materiale, profitau de cei neajutorați, îi asupreau pe săraci și bărbații se foloseau de femei în mod imoral (Amos 2:6-8; 3:10; 4:1; 5:11-12; 8:4-6). Îmbătați de succesul lor economic și hotărâți să-și întărească poziția financiară, ei uitaseră cu totul de ideea de a avea grijă unii de alții. Amos i-a mustrat pentru că a văzut în acel mod de viață dovada că Israel Îl uitase pe Dumnezeu.
Care este ideea principală?
În vreme ce poporul Israel din nord se bucura de o perioadă de succes, aproape fără precedent, Dumnezeu decide să cheme un păstor și un fermier liniștit să-l trimită într-o călătorie, din casa lui din sudul mai puțin păcătos, înspre nord, cu un mesaj de judecată către israeliți. Poporul din nord s-a folosit de statutul de străin al lui Amos ca pretext pentru a ignora mesajul lui despre judecata ce avea să vină asupra lor din cauza multelor lor păcate.
Totuși, în timp ce viața lor exterioară strălucea sub razele succesului, viața interioară se cufunda în groapa adâncă a decăderii morale. În loc să caute ocazii de a face dreptate, de a arăta îndurare și dragoste, de a trăi în smerenie, ei s-au lăsat dominați de aroganță, idolatrie, autoîndreptățire și materialism. Amos le-a comunicat disprețul total al lui Dumnezeu pentru viața marcată de ipocrizie a poporului său (Amos 5:21-24). Profeția se încheie cu o referire foarte scurtă la restaurare și chiar și aceea este menționată cu privire la Iuda, și nu cu privire la împărăția din nord a lui Israel (9:11-15).
Cum se aplică aceste lucruri la viața mea?
Nedreptatea domină lumea noastră și cu toate acestea, noi, creștinii, ne facem prea des că nu vedem suferința altora pentru că avem de făcut lucrarea „mai importantă” de rugăciune, predicare, învățătură. Dar cartea Amos ne amintește că aceste lucruri, deși sunt, în mod incontestabil, o parte esențială a vieții de credință, sunt golite de sens dacă nu îi iubim pe cei de lângă noi și nu le slujim celor din jurul nostru. Ai observat că ai căzut și tu uneori în această capcană a considerării rugăciunii mai presus de slujire?
Profeția lui Amos ar trebui să simplifice alegerile din viața noastră. Cartea Amos ne învață că nu ar trebui să alegem între rugăciune și slujire, pentru că ambele sunt esențiale. Dumnezeu ne-a chemat pe noi, creștinii, să fim nu doar într-o relație cu El, ci și în relație cu alții. Pentru acei creștini a căror tendință este să se concentreze mai mult asupra Dumnezeului invizibil decât asupra creației Sale vizibile, Amos ne aduce înapoi spre centru, acolo unde, în planul dreptății lui Dumnezeu, contează atât nevoile fizice cât și nevoile spirituale ale oamenilor.
Related Articles
Foametea
Cuvântul aduce nelinişte în mintea noastră. Ne vin în minte imagini brutale şi groteşti : coastele şi şoldurile proeminente ale vacilor, ochii bebeluşilor adânciţi de foame, stomacurile umflate ghiorăind furios, pielea feţei ce se întinde strâns ca o trambulină, conturul scalpului ieşind uşor în evidenţă, încheieturi umflate, privirile aspre, pline de disperare, înlocuiesc zâmbete. Speranţa […]
Read More→