Foametea

Cuvântul aduce nelinişte în mintea noastră.

Ne vin în minte imagini brutale şi groteşti : coastele şi şoldurile proeminente ale vacilor, ochii bebeluşilor adânciţi de foame, stomacurile umflate ghiorăind furios, pielea feţei ce se întinde strâns ca o trambulină, conturul scalpului ieşind uşor în evidenţă, încheieturi umflate, privirile aspre, pline de disperare, înlocuiesc zâmbete. Speranţa a pierit. . . viaţa se reduce la o existenţă dură în timp ce foametea îşi cere birul . Cei care au văzut-o, nu o pot uita. Cei care nu au experimentat-o, nu şi-o pot imagina.

Suntem avertizaţi că se apropie foametea. „Este doar o chestiune de timp”, declară experţii. Erau vremuri când astfel de preziceri apăreau doar în cărţile de ficţiune, dar nu şi astăzi. Profeţii catastrofelor, sunt acum economişti bine-educaţi, profesori universitari şi purtători de cuvânt oficiali ai culturii noastre, ca să nu mai menţionăm şi diverşi autori care interpretează aceste vremuri ca fiind „ameninţătoare” şi „apocaliptice”. Cea mai mare preocupare este acordată enormei şi continuei creşteri explosive a populaţiei. Statisticile incontestabile spun propria poveste.

În 1825 erau 1 miliard de oameni în lume. O sută de ani mai târziu, numărul populaţiei s-a dublat la 2 miliarde. Până în anul 1975, numărul s-a dublat din nou, la 4 miliarde. Astăzi, am atins cifra de 7 miliarde. Aprovizionarea cu mâncare necesară pentru a hrăni şapte sau mai multe miliarde de oameni este de necrezut. Mai rău decât atât, este aproape imposibilă din perspectiva sistemului agricol actual. Ni se spune că acele cochilii umane slăbănoage care acum populează Africa de Nord vor umbri într-o zi America de Nord. O autoritate de renume, prezice că vine o vreme când locuitorii marilor oraşe ale lumii se vor hrăni cu fărâme de costiţă, fructe din tuburi, mâncare reciclată, proteine sub formă de pastile, prăjituri, şi apă reconstituită.

Pentru aceia dintre noi care suntem bine hrăniţi, ideea de foamete ne este străină – pur şi simplu de neimaginat. Foametea este calamitatea care afectează India sau Etiopia…dar nu pe noi! Teama de foamete, nu prea este luată în calcul într-o ţară unde străzile sunt pline cu McDonalds, 31 de Arome şi sute de alte restaurante. 

Prima mea trezire bruscă la realitatea foametei a fost în 1958, când nava în care se aflau trupele noastre americane a ancorat în portul Yokohama, Japonia. Aflându-ne pe mare de 17 zile, eram atât de cuprinşi de emoţie la vederea pământului, încât nu am observat iniţial bărcile pline de femei şi bărbaţi japonezi care se agățau de nava noastră. Abia mai târziu am aflat că nu era nimic neobişnuit în asta. Veniseră să vopsească carena navei cât acostam pentru trei zile în doc. Care era plata pentru serviciile lor? Gunoiul de la mesele noastre. Gândul m-a uimit.

Există şi o altă categorie de foamete, la fel de tragică . . . dar mult mai subtilă. Dumnezeu a vorbit despre ea, prin profetul Amos. Citeşte cu atenţie cuvintele sale:

„Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în ţară, nu de foame de pîine nici sete de apă, ci foame și sete după auzirea cuvintelor Domnului. Vor pribegi atunci dela o mare la alta, de la miază-noapte la răsărit, vor umbla istoviți încoace și încolo, ca să căute Cuvântul Domnului, și tot nu-l vor găssi.” (Amos 8:11-12)

Ne este aproape imposibil să credem că există foamete fizică, dar ce spui de foametea spirituală? Nu trebuie să mai aştepţi un secol pentru asta! Fă o călătorie în Statele Unite. Sau alege o altă ţară. Vorbeşte despre foamete! Este uşor să dai o interpretare greşită cuvintelor lui Amos. El nu a prezis o lipsă de biserici sau lăcaşuri de închinare, temple sau corturi, seminarii sau servicii religioase duminica. El prevesteşte o „foame…după auzirea cuvintelor Domnului.” Reţine, foametea nu înseamnă absenţă… ci deficit…un deficit care pregătește scenă pentru înfometare.

În epoca noastră iluminată, progresivă, postmodernă, o profeţie veche şi prăfuită se împlineşte. Experienţa de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu nealterat este rară. Cât de uşor se poate uita acest lucru! Trăim vremuri grele în care aceia care declară şi ascultă Cuvântul Domnului reprezintă excepţia.

Cât de uşor este să fim răsfăţaţi… impertinenţi… mândri… nerecunoscători… când stomacurile spirituale sunt pline! Caraghios este că, cei care sunt sătuli de obicei, vor mai mult. Mai degrabă vomităm pretenţii tot mai mari decât să fim cu smerenie recunoscători Domnului pentru cornul abundenţei.

Spune-mi, când a fost ultima dată când i-ai mulţumit lui Dumnezeu pentru simplul privilegiu de a auzi mai mult Cuvânt decât ai putea digera? Şi când ai împărţit ultima dată măcar frimiturile de la masa ta?

Acesta este motivul pentru care există foamete.