O perspectivă echilibrată asupra rușinii

„Ar trebui să-ți fie rușine!”

Nu este de mirare că mulți dintre noi, copii fiind, am auzit remarci de genul acesta din partea părinților noștri. Poate am mințit, ne-am jucat cu chibritul sau am fost amendați pentru depășirea limitei de viteză la volanul mașinii mamei. Oricare ar fi fost năzbâtia, cu toții știam în mod implicit, că ar trebui să ne simțim rău pentru ceea ce am făcut.

Însă, mult prea des înțelegerea noastră vizavi de rușine este dusă la extrem. Unii sunt captivați de iertare și scuze, de motivarea comportamentului lor păcătos pentru a nu se simți rușinați. Pe de altă parte, sunt cei care caută să-i domine pe ceilalți prin rușine, folosind-o ca instrument esențial în pedepse aspre și controlatoare care nu au nimic în comun cu dragostea și harul pe care Dumnezeu le arată față de noi. Nici una dintre aceste extreme nu este potrivită, fiindcă amândouă evită adevăruri semnificative despre Dumnezeu și umanitate, pe care Pavel le clarifică în câteva capitole din Romani.

Romancierul și eseistul George MacDonald a scris: „A fi rușinat într-un mod smerit înseamnă a plonja în baia purificatoare a adevărului.” ¹ Rușinea potrivită nici nu schilodește prin dominare, nici nu este inexistentă. Rușinea ar trebui să ne smerească, nu să ne umilească. Rolul ei este de a ne reaminti că nu suntem atotsuficienți, că ne luptăm cu ispite datorită slăbiciunilor noastre și că trebuie să ne bizuim pe Cineva mai puternic decât noi, pentru a ne trăi viața bine.

Mult prea des, experimentăm rușine vizavi de lucrurile de care nu ar trebui sau o experimentăm într-o măsură mult prea mare. Pavel, în Romani 1:16, trasează o graniță importantă în jurul rușinii. El face deosebirea între lucrurile lui Hristos, și rușinea ce ține de păcat și neascultare. Prin urmare, a avut foarte mult sens pentru Pavel să spună că nu-i este „rușine de Evanghelia lui Hristos”. El nu avea niciun motiv să-i fie rușine de ea!

Pe măsură ce umblăm smeriți cu Hristos și creștem în relația cu El, vom deveni mult mai conștienți de imperfecțiunile noastre și vom aprecia mult mai mult harul Său. Așadar, ar trebui să ne smerim înaintea lui Dumnezeu pentru a putea fi curățați de păcatul și rușinea noastră, îngăduindu-ne astfel să mergem plini de curaj în lume ca și reprezentanți pe Pământ ai Domnului, proclamând adevărul, încurajând cu dragoste și arătând bunătate celor pe care îi întâlnim, urmând modelul oferit de Pavel.