Bătălia pentru integritate

Trebuie să vă mărturisesc că am fost tulburat vizavi de lucrurile care se petrec în țara noastră și în familia lui Dumnezeu. Marea mea bătălie a avut de-a face cu un singur cuvânt, cu un singur concept. Bătălia mea a fost cu integritatea.

În țara noastră, precum și în biserică, s-a produs o alunecare, o cădere și un compromis în ceea ce privește integritatea. Titluri recente din ziare ne reamintesc că prosperitatea anilor `90 a fost construită pe o temelie lipsită de integritate. Însă, compromisul nu este limitat doar la directorii de firme care își asupresc angajații sau lingușesc politicienii. Mult prea des, găsim o relaxare cu privire la lucrurile morale, pe băncile bisericii, și chiar mai rău, în spatele amvonului.

Să vă definesc la ce mă refer atunci când spun integritate. Dicționarul ne spune că integritate înseamnă „starea de a fi nevătămat”.1 Înseamnă să fii sănătos. Cuvântul evreiesc pentru integritate tom, înseamnă de asemenea a fi intact sau întreg.

„Şi David i-a cârmuit cu o inimă neprihănită [tom] şi i-a povăţuit cu mâini pricepute.” (Psalmul 78:72)

Integritatea înseamnă a fi întreg, a fi sănătos. Ai integritate dacă îți faci treaba bine chiar și atunci când nimeni nu te privește. Ai integritate dacă te ții de cuvânt chiar și atunci când cineva nu te verifică. Ai intergitate dacă îți ții promisiunile. Integritate înseamnă absența duplicității și este opusul ipocriziei. Dacă ești o persoană integră, vei face ceea ce spui. Ceea ce declari, vei face tot posibilul să fii.

Integritatea include de asemenea și dare de socoteală financiară, încredere personală și puritate în viața privată. O persoană integră nu îi manipulează pe ceilalți. Ea nu este supusă aroganței sau îngâmfării. Integritatea lasă spațiu chiar și criticii constructive și necesare, pentru că apreciază darea de socoteală. Este sănătoasă. Este solidă. Este completă.
Integritatea este ca o stâncă. Nu se va crăpa atunci când trebuie să stea singură și nici nu se va sfărâma chiar dacă presiunea crește. Intergitatea ține la distanță teama și reținerea cu privire la examinarea atentă, de aproape. Această integritate este onestă, cu orice preț.

Cuvintele lui Louis Adamic par potrivite aici: „Este un fel de amestec de curaj, integritate, caracter și principii care nu are nicio definiție satisfăcătoare în dicționar, dar care a primit diferite denumiri, în diferite țări. Numele nostru american pentru el este ‘îndrăzneală’.”2

Îmi place acest cuvânt. Intergitatea înseamnă a avea îndrăzneala să spui adevărul, chiar dacă doare. Intergitatea are îndrăzneala de a fi onestă, chiar dacă copiatul ar aduce o notă mai bună. Integritatea înseamnă a avea îndrăzneala de a cita sursa, în loc să plagieze.

Însă, unele lucruri nu înseamnă integritate. Integritatea nu înseamnă neprihănire perfectă. O persoană integră nu trăiește o viață absolut fără de păcat. Nimeni nu poate acest lucru. Însă, o persoană cu integritate își însușește repede propriile greșeli și nu ascunde răul.

Acum, adresând această trăsătură de caracter esențială, aș putea fi confundat cu „cavalerul în alb”, însă voi știți mai bine. Eșuez și eu ca toți ceilalți. Cu cât îți reamintești mai repede acest lucru, cu atât mai repede ne vom înțelege mai bine. Însă, în ceea ce privește problema integrității, vă dau cuvântul meu, că veți știi dacă am eșuat sau dacă Insight for Living a eșuat în vreun fel. Vă voi spune. Nu vă voi face să credeți ceva ce nu este adevărat. Acesta este cel mai mic lucru pe care îl pot face ca și slujitor al Evangheliei.

Integritatea este esențială în biserică, la locul de muncă și în special acasă. Atunci când umbli în integritate, vei lăsa o moștenire pe care copiii tăi să o urmeze. (Proverbe 20:7) Acest lucru, eu îl numesc, „amprenta tatălui”. Ești cu adevărat binecuvântat dacă ai avut un tată integru și o mamă cu îndrăzneală.

Când lucrezi cu integritate, îl onorezi pe Dumnezeu. Indiferent de profesia ta, caracterul și comportamentul tău sunt moduri de slujire. Acum mai bine de 50 de ani, Elton Trueblood, a scris:

„Este foarte greu să găsești vreo muncă în care elementul moral să lipsească. Măiestria dentistului este total irelevantă, dacă el este un om iresponsabil și fără principii. Poți face foarte puțin din al împiedica să scotă mai mulți dinți decât este necesar, pentru că pacientul este de obicei, într-o situație vulnerabilă. Este ușor să vezi răul care ar putea fi făcut de un avocat fără scrupule. Într-adevăr, un asemenea om este mult mai periculos dacă este competent, decât dacă nu este.”3

Te ocupi cu montatul firelor în pereți? Repari mașini? Lucrezi cu numere? Vinzi haine? Profesezi poate, ca avocat sau medic? Lucrul cel mai important, nu este ce meserie ai, ci dacă o practici cu integritate. Poate că muncești în spatele cortinei și singura ta mulțumire este satisfacția interioară a lucrului bine făcut. Copiezi la examene? Îți înșeli partenerul de viață? Unii chiar fac aceste lucruri și au curajul să se considere creștini. Nu-i de mirare că lumea este confuză!

Vrei să șochezi lumea? Începe de aici… demonstrându-ți îndrăzneala de a face ce este corect, chiar dacă nimeni nu privește. Este nevoie de foarte multă îndrăzneală pentru a fi cu adevărat integru, într-o cultură slăbită de ipocrizie. Începe chiar astăzi.

  1. Merriam-Webster’s Collegiate Dictionary, 10th ed. See “integrity.”
  2. Louis Adamic, A Study in Courage, 1944, as quoted by John Bartlett in Familiar Quotations, 13th ed. (Boston: Little, Brown & Co., n.d.), 981.
  3. Elton Trueblood, as quoted by Charles R. Swindoll in Leadership: Influence That Inspires (Waco, Tex.: Word Books, 1985), 35.

Luat din Charles R. Swindoll, “A Battle for Integrity,” Insights (March 2003): 1-2. Copyright © 2003, Charles R. Swindoll, Inc. Toate drepturile rezervate în toată lumea.

Drepturile de autor pentru traducerea in limba română sunt rezervate © 2015 de Charles R. Swindoll, Inc. Toate drepturile rezervate în toată lumea.

Posted in Christian Living and tagged , .

Precizia, claritatea și aplicația practică descriu slujirea de învățare biblică al lui Charles R. Swindoll. Chuck este președintele consiliului de administrație la Insight for Living și cancelarul Dallas Theological Seminary. Chuck servește, de asemenea, ca pastor principal al Stonebriar Community Church din Frisco, Texas. Încă din anul 1979, prin intermediul emisiunii Insight for Living el explică Biblia ascultătorilor săi.