„Derriiiiiiick!” Țipătul fiicei mele a penetrat pereții, mi-a intrat în urechi, producând un mic scurtcircuit sistemului meu nervos. „Ce s-o fi întâmplat?” Îmi spuneam eu, în timp ce urcam scările. Chiar când am ajuns la capătul scărilor, atât fiica mea, cât și fiul meu s-au năpustit asupra mea, așa cum te izbește mirosul unui sconcs. Apoi, au început meciul de box. „Derrick mi-a spus „fatăăăă”- bam, ca o palmă retorică peste maxilar. „Da, dar Cierra a venit în camera mea!”- pow, un braț verbal în stomac. „Da, dar trebuia să iau ceva ce îmi aparținea”- boom, ca un pumn oratoric în față. Și în acest stil a continuat lupta. Așa că, am decis să folosesc o logică grozavă pentru a rezolva acest conflict: „Să vă zic ceva. Mai bine vă dați voi jos manușile de box și rezolvati problema in mod civilizat.” Îndreptându-mă înapoi spre scări pentru a le da timp să-și dea jos mânușile, m-a izbit ideea că a-i lăsa să se lupte singuri nu este probabil cea mai bună idee.
Orice părinte care are mai mult de un copil poate relata episoade asemănătoare. O luptă poate începe pe neașteptate. Un copil a luat ceva ce îi aparținea altuia sau a folosit un ton nepotrivit sau a râs de celălalt, și până realizezi ce se întâmplă, deja se luptă mai ceva ca doi luptători profesioniști. În aceste momente, ce faci? Ei bine, am câteva sugestii…și a-ți pune mânușile de box, nu este una dintre ele.
Pavel ne spune că Dumnezeu ne-a împăcat cu El prin moartea și învierea lui Hristos. Înainte de a ne punem încrederea în Hristos prin credință, eram dușmanii lui Dumnezeu. Însă acum avem pace cu El. Și pentru că acest lucru este adevărat, Dumnezeu ne-a încredințat „slujba împăcării”. (2 Corinteni 5:18)
Pentru a aduce împăcarea între doi copii certăreți, primul pas este să-i separi, trimițându-l pe fiecare în colțul lui: fie în camera lui, fie în alt loc din casă. Vorbește cu fiecare în mod individual, și încearcă să afli adevărul despre motivul care a dus la ceartă. Uneori pentru a ajunge la miezul fiecărei povești este nevoie de o înțelepciune ca a lui Solomon, dar continuă să cauți până când ești satisfăcut de răspunsurile lor.
Din experiența mea cu proprii mei copii, rar se întâmplă ca unul dintre ei doar să încerce să se apere. De obicei, fiecare are partea lui de vină. Cu toate acestea, un copil este de obicei mai vinovat decât celălalt. În cazul acestui copil, încearcă să-i explici folosind un limbaj și un ton adecvat, ce a greșit, ce consecințe are acest lucru și când vor fi puse în practică. Însă, cheia reconcilierii este ca acest copil să știe că va trebui să-și recunoască vina în fața celuilalt copil și va trebui să-și ceară iertare pentru greșeala comisă.
De asemenea, spune-i copilului căruia i s-a greșit că fratele sau sora îi va cere iertare și că te aștepți să-i ofere această iertare. Adesea, va trebui să-i spui acestui copil că înțelegi de ce e supărat și că îi oferi oportunitatea de a arăta caracterul lui Isus, acordându-i iertare fratelui sau surorii care i-a greșit.
Apoi, adu împreună părțile în conflict și oferă-i copilului care a greșit șansa de a-și mărturisi vina și de a cere iertare. Apoi, îndeamnă-l cu blândețe pe celălalt copil, dacă este nevoie, să ofere har și chiar să ierte.
Asigură-i pe ambii copii de dragostea ta și amintește-le să-și continue ziua normal, fiindcă problema a fost rezolvată. Asigură-te că vei duce la împlinire orice pedeapsă pe care ai considerat-o a fi de cuviință, dar după aceea, ia copilul pedepsit în brațele tale și copleșește-l cu dragoste. Apoi, tu ca și părinte, pune punct situației și mergi mai departe.
Certurile sunt inevitabile dacă ai mai mult de un copil. Însă, modalitatea în care rezolvi aceste dispute îi poate afecta pe copiii tăi pe viață. Dacă sunt manevrate corespunzător, atunci ei vor învăța smerenia, harul, iertarea și reconcilierea. Și atunci când vor avea proprii lor copii, nu vor fi nevoiți să-și spună mânușile de box pentru a rezolva disputele ce cu siguranță vor apărea.