Cine a scris cartea?

Petru se prezintă la începutul scrisorii sale drept „rob şi apostol al lui Isus Hristos” și adresează scrisoarea „către cei ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră” (2 Petru 1:1). Abia mai târziu devine clar că Petru scria pentru același grup de credincioși care primise prima sa epistolă. În 2 Petru 3:1 autorul afirmă „aceasta este a doua epistolă pe care v-o scriu”.

Care este perioada în care a fost scrisă cartea?

Petru a scris această scrisoare din Roma, la scurtă vreme după ce o scrisese pe prima, în 64-66 d.H. Deci ce anume l-a determinat să scrie o a doua scrisoare către același grup de persoane, atât de curând după prima? Din conținutul scrisorii deducem că Petru primise vești despre învățători falși în și printre bisericile din Asia Mică. Apostolul îi avertizează cu privire la prezența vicleană a celor care răspândesc erezii printre oameni (2 Petru 2:1), făcând din aceste dificultăți un semn al zilelor din urmă (3:3). Petru voia să-i încurajeze pe credincioși să rămână tari în credință și să-i învețe cum pot face acest lucru cel mai bine.

De ce este cartea 2 Petru importantă?

Bisericile din Asia Mică nu se luptau doar cu persecuția și suferințele la care se referise Petru în prima epistolă, ci și cu neînțelegeri și dezbinări în rândurile lor. Petru încearcă să oprească valul ereziilor și al învățăturii false care se abătea asupra creștinilor și accentuează importanța învățării și a ținerii de cunoașterea corectă a lui Dumnezeu. De fapt, acest concept era atât de important pentru el, încât cuvântul cunoștință/cunoaștere apare – într-o formă sau alta – de aproape cincisprezece ori în această scrisoare scurtă, care se întinde pe trei capitole.

Care este ideea principală?

Tema lui Petru din a doua sa epistolă este foarte simplă: urmăriți maturitatea spirituală prin Cuvântul lui Dumnezeu ca remediu pentru învățătura falsă și un răspuns corect dat ereticilor în lumina celei de-a doua veniri a lui Hristos, așa cum a fost promisă de El (2 Petru 1:3, 16). Când învățătorii falși încep să-și șoptească vorbele dulci în urechile creștinilor imaturi, trupul lui Hristos începe să se destrame, să piardă ce îl face distinct dintru început – credința în persoana și lucrarea unică a lui Isus Hristos. Petru atrage în mod repetat atenția asupra Cuvântului lui Dumnezeu ca mijloc principal de creștere spirituală pentru orice creștin (1:4, 19-21; 3:1-2, 14-16).

Petru îi încurajează pe cititorii lui să se străduiască să dobândească adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu și să trăiască viața de credință „dându-și toate silințele”, pentru ca să fie găsiți [de către Isus] în pace, fără vină și fără prihană” (1:5; 3:14). Și dacă cei credincioși nu îi urmau sfaturile, ei dădeau comunitatea lor creștină pe mâna ereticilor, oameni care caută să „aibă un câștig de la voi prin cuvinte înșelătoare” (2:3).

Cum se aplică aceste lucruri în viața mea?

Și noi trecem prin perioade dificile, la fel ca destinatarii scrisorii lui Petru. Încercările acestea par să ne lovească și mai tare când sursa luptelor noastre este aproape de noi, venind printr-o persoană apropiată. Știm intuitiv că acest lucru este adevărat în viața noastră personală: ruptura dintr-o căsnicie, sarcina neașteptată a unei fiice necăsătorite sau o relație abuzivă cu o rudă. Dar același lucru este adevărat și la nivelul bisericii.

Credincioșii pot provoca disensiuni în multe moduri, mai ales în sfera relațiilor și a teologiei. Pentru a se păzi de astfel de dezacorduri – atât în familie cât și în bisericile noastre – poporul lui Dumnezeu trebuie să știe cine este El. Cunoașterea lui Dumnezeu prin Cuvântul Său este prima linie de apărare împotriva conflictelor care amenință să ne dezbine. Așa cum scrie Petru: „Voi ... păziţi-vă ca nu cumva să vă lăsaţi târâţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi şi să vă pierdeţi tăria; ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos” (2 Petru 3:17-18).

Ținând cont de acest lucru, ce metode folosești pentru a crește în credință? Trebuie să ne facem timp să ne păzim mințile, înzestrându-le cu o cunoaștere adecvată a lui Dumnezeu, astfel încât să nu ne depărtăm de calea pe care ne-a arătat-o Dumnezeu.