Filipeni

Cine a scris cartea?

Pavel a slujit biserica din Filipi timp de aproape trei luni în timpul celei de-a doua călătorii misionare. Lucrarea din Filipi a marcat intrarea lui Pavel în Macedonia, care a venit ca urmare a unei viziuni pe care a avut-o în Troa, de partea cealaltă a colțului din nord-est al Mării Egee față de orașul port Neapolis și cel imediat învecinat, Filipi (Fapte 16:8-12).

În timpul primei vizite la Filipi – ulterior a vizitat orașul în a treia călătorie misionară a sa (20:6) – Pavel a adus la credința în Hristos oameni care aveau să formeze centrul congregației înfloritoare din oraș. Printre ei se numărau Lidia, o femeie de afaceri care și-a deschis casa pentru Pavel și însoțitorii săi (16:13-15), și temnicerul din Filipi, care a fost convertit prin lucrarea lui Pavel, după ce ușile temniței s-au deschis în mod miraculos în urma unui cutremur (16:22-34).

Care este perioada în care a fost scrisă cartea?

Probabil că Epistola către Filipeni a fost ultima dintre cele patru epistole din închisoare scrise de Pavel, aproape de sfârșitul perioadei sale de întemnițare, în anul 61 sau 62 d.H. Pavel a trimis celelalte epistole din închisoare – Efeseni, Coloseni și Filimon – prin Tihic, pentru că destinațiile erau apropiate. Dar scrisoarea către Filipeni urma să fie trimisă prin Epafrodit, care venise la Pavel în Roma, cu ajutor financiar de la biserica din Filipi (Filipeni 2:25; 4:18). Dar cât a stat în Roma, Epafrodit s-a îmbolnăvit, fapt care a dus la întârzierea întoarcerii lui acasă și ca urmare, și la întârziere în transmiterea scrisorii (2:26-27).

De ce este cartea Filipeni importantă?

Apostolul Pavel nu a scris Filipeni ca răspuns la o criză, așa cum a fost cazul cu Galateni și Filipeni. El a scris pentru a-și exprima aprecierea și afecțiunea pentru credincioșii din Filipi. Credincioșii din Filipi îi oferisă lui Pavel sprijin material pentru lucrare mai mult decât orice altă biserică (2 Corinteni 8:11; Filipeni 4:15-18). Afecțiunea lui Pavel pentru oamenii aceștia este evidentă pe tot parcursul scrisorii, el încurajându-i să-și trăiască credința în unitate și cu bucurie (1:3-5, 25-26; 4:1).

Care este ideea principală?

Epistola către Filipeni abundă în pasaje citate adesea. „Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos” (Filipeni 1:6). „A trăi este Hristos și a muri este un câștig” (1:21) și „Pot să fac totul prin Hristos care mă întărește” (4:13) sunt doar câteva dintre ele. Dar descrierea lui Isus Hristos ca rob smerit constituie aspectul esențial al învățăturii lui Pavel din această epistolă (2:5-11).

Bucuria lui Pavel când se gândea pur și simplu la biserica din Filipi reiese cât se poate de limpede din epistolă și el își dorea ca destinatarii lui să aibă aceeași bucurie. Pentru a-i conduce pe filipeni spre acest adevăr, Pavel le-a îndreptat atenția direct spre Isus, învățându-i că o comunitate de credincioși care trăiesc în armonie este posibilă doar prin smerenie reciprocă după modelul Mântuitorului. Pavel scrie că el este gata să fie turnat ca o jertfă de dragul lui Hristos. El își găsea bucuria deplină și mulțumirea în slujirea lui Hristos. Scrisoarea lui către filipeni le arăta că dacă și ei Îl aveau pe Hristos în centrul vieții lor puteau avea și ei o bucurie curată în viața lor.

Cum se aplică aceste lucruri la viața mea?

Deși noi avem multe motive de mulțumire, ritmul și presiunea resimțită în viața de zi cu zi ne fură de multe ori bucuria. Umerii ne sunt aduși în față, capul plecat, ni se pare extrem de greu să trecem prin anumite zile sau chiar luni întregi uneori. Cuprinși de disperare, ne căutăm bucuria în tot felul de moduri: strângerea de lucruri materiale, vizitarea de locuri diverse sau relații cu alții. Dar nimic din aceste lucruri nu ne aduce bucurie de durată. Unde găsești bucurie în mijlocul unor circumstanțe dificile?

Pavel știa, așa cum știau și filipenii, că adevărata bucurie vine numai din credința smerită în lucrarea lui Isus Hristos, armonia cu ceilalți ucenici ai Lui și slujirea altora în numele lui Hristos. Aceasta era viața experimentată de credincioșii din Filipi și aceasta este viața care ne stă și nouă la dispoziție azi.

Lasă ca bucuria pe care o găsești în Hristos să te păzează și să te ferească de certuri inutile și dezbinări și să te călăuzească, în schimb, spre relații armonioase cu cei ce sunt poporul lui Dumnezeu.

Related Articles

Pacea care întrece orice înțelegere

Pace. Șoptește-ți acest cuvânt și parcă dintr-o dată îți poți simți inima mai relaxată. Când ai pace, simți o încredere interioară că lucrurile nu scapă de sub control, indiferent de circumstanțe. Mintea ta are pace. Inima ta nu bate cu anxietate. Concentrarea ta este bună. Însă, mult prea des, pacea este ca un fluture greu […]

Read More

Un motiv pentru a zâmbi

Bucuria îi face pe oameni să se întrebe ce secret ascunzi. Însă, bucuria unui creștin încrezător, nu are niciun secret. Atunci când alegem să ne apropiem de Dumnezeu, odihnindu-ne în caracterul și purtarea Sa de grijă, bucuria abundă în viața noastră, neputând trece neobservată de cei din jurul nostru. Vrei să fii o persoană a […]

Read More

Ziua Judecății

„Cartea Vieții” este un concept din Noul Testament cu rădăcini adânci în Vechiul Testament ( Exod 32:32-33; Daniel 12:12; Maleahi 3:16). Credincioșii din vremurile Vechiului Testament erau salvați de har, prin credință, dacă onorau vechiul legământ. Când Isus a inițiat un nou legământ, le-a spus ucenicilor: „ …bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri.”” […]

Read More