Fundamentele biblice pentru încurajare

Porțiunea din Scriptură la care vreau să ne uităm astăzi, este Evrei capitolul 10. Pe parcursul întregii epistole, reflectorul este pus pe Isus Hristos, Cel Superior. El a deschis pentru noi un drum nou, dătător de viață, către Tatăl. Nu suntem nevoiți să trecem printr-un sistem de fapte. Nu avem nevoie de ajutorul unei persoane care să ne reprezinte cazul. Nu trebuie să ne câștigăm drumul în prezența lui Dumnezeu, și nici speranța că El își va apleca urechea și va auzi cererile noastre. Nu, în niciun caz. Și, în cele din urmă, apogeul: „Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt, pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său, şi, fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu.” (versetele 19-21)

Ceea ce vrea el să transmită, este următorul lucru: din moment ce avem încredere să intrăm în prezența Domnului și din moment ce îl avem pe Hristos ca „Mare Preot”, haideți să îndeplinim următoarele trei porunci, fiecare introdusă prin cuvântul „să…” .

„Să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţate de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată.” (v. 22)

Acesta este un limbaj simbolic, care semnifică de fapt : să intrăm în prezența lui Dumnezeu curați și fără pată; să nu avem niciun păcat atâtnând greu de noi ca o ancoră, atunci când începem să asaltăm tronul cu nevoile noastre. Să ne apropiem!

Următoarea poruncă: „Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.”

A doua poruncă este una puternică, scrisă înainte ca să se usuce cerneala cu care a fost scrisă prima. „Să ne apropiem”! Amin! „Să ținem”! Amin! Dar, și:

„Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.” (v. 24)

Este imposibil să îndemni pe cineva la dragoste și fapte bune, dacă nu ești în preajma lor. Încurajarea se produce față în față. Așa că, el spune, de fapt:

„Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie. ” (v. 25)

Observ câteva lucruri întrețesute în aceste versete.

1. Încurajarea nu este responsabilitatea câtorva dăruiți în acest sens, ci responsabilitatea familiei lui Dumnezeu. Evident că rolul de pastor este rezervat câtorva, precum și rolul de bătrân, diacon sau învățător. Însă, nu găsesc acest pasaj adresat niciunui individ cu vreun dar în acest sens, ci mai degrabă tuturora din familie. Iar asta, te include și pe tine.

2. Încurajarea nu este ceva de care este mai puțină nevoie în trup, ci de care este mai multă nevoie. Vei observa că autorul se referă la acest lucru de care va fi cu atât mai multă nevoie, cu cât ziua reîntoarcerii lui Hristos se apropie. Știți de ce? „Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele.” ( 2 Timotei 3:1) Acestea sunt vremurile în care trăim.

Acum, de ce accentuez acest lucru? Pentru că acesta este motivul pentru care avem și mai multă nevoie de încurajare. Atunci când ne retragem din părtășia plină de iubire cu familia lui Dumnezeu, intrăm pe un teritoriu periculos. Pe acel tărâm, putem fi ușor intimidați. În lumina acestui lucru, oamenii lui Dumnezeu trebuie să activeze butonul încurajării! Familia lui Dumnezeu nu este un loc pentru descurajări verbale, cuvinte sarcastice, comentarii critice sau pentru judecăți dure. Primim destule dintre acestea din partea lumii. Acesta este un loc de întâlnire cu scopul de a fi încurajați și… de a putea fi noi înșine!