Cine a scris cartea?

Pavel a scris 2 Corinteni într-o perioadă de vulnerabilitate din viața sa. El aflase că biserica din Corint avea dificultăți și a căutat să acționeaze pentru a păstra unitatea acelui grup local de credincioși. Scrisoarea conține și comentarii personale, având în vedere că Pavel dezvăluie detalii despre persecuția suferită de dragul lui Hristos, menționând și misteriosul țepuș în carne care îl determina să se bizuie necontenit pe Dumnezeu.

Care este perioada în care a fost scrisă cartea?

După ce îl trimisese pe Timotei din Efes cu prima scrisoare către corinteni, Pavel a făcut el însuși o vizită rapidă la Corint, fiind foarte preocupat de ce se întâmpla în biserica locală. După aceea, Pavel s-a întors la lucrarea sa din Efes, unde a scris o scrisoare plină de tristețe pentru corinteni, dar care nu s-a păstrat (vezi 2 Corinteni 2:1-11; 7:8). După aceea, Pavel a plecat în Macedonia. Acolo a primit un raport pozitiv de la Tit cu privire la corinteni (7:13), ceea ce l-a determinat pe apostol să scrie o a patra scrisoare pentru corinteni, care în Biblie poartă titlul „A doua epistolă a lui Pavel către corinteni”. (Vezi pagina despre 1 Corinteni pentru detalii despre primele două scrisori ale lui Pavel către corinteni.) Apostolul a scris această scrisoare aproape de sfârșitul anului 56 d.H., posibil în cetatea Filipi.

De ce este cartea 2 Corinteni importantă?

Această scrisoare oferă detalii personale din viața lui Pavel pe care nu le regăsim în nicio altă carte a Noului Testament. Dar în capitolele 8 și 9 scrisoarea arată clar planul lui Dumnezeu ca poporul Lui să dăruiască pentru alții. Pavel s-a concentrat mai întâi asupra exemplului generos dat de bisericile din Macedonia, în mare parte ale neevreilor, care dăruiseră pentru frații lor creștini evrei din Ierusalim. Apoi i-a îndemnat pe creștinii din Corint să facă și ei donații pentru lucrarea din Ierusalim. În aceste două capitole sunt clarificate aspecte ale dărniciei creștine: creștinii dăruiesc cu generozitate în conformitate cu, uneori chiar peste, posibilitățile lor materiale; creștinii dăruiesc fără să țină cont de rase sau de naționalități; creștinii care își iau angajamentul de a dărui, trebuie să-și împlinească acest angajament; și creștinii ar trebui să dăruiască bucuroși, nu din obligație.

Care este ideea principală?

Biserica din Corint se luptase recent cu dezbinări și certuri. Dar pentru majoritatea credincioșilor, problema fusese rezolvată la momentul la care scria Pavel 2 Corinteni. Mulți se pocăiseră de căile lor păcătoase și reveniseră la unitate între ei și sub conducerea lui Pavel.

Totuși, Pavel tot simțea nevoia de a construi o apărare a calității sale de apostol și a mesajului său. Unii din biserică aparent confundaseră blândețea lui printre ei cu un semn de slăbiciune morală sau lipsă de autoritate (2 Corinteni 10:1-2). Aceste acuzații l-au determinat pe Pavel să susțină că este la același nivel ca importanță cu ceilalți apostoli, că avea o cunoaștere profundă a credinței creștine, că suferise pedepse fizice severe în numele lui Hristos și că primise viziuni și descoperiri de la Dumnezeu (11:1–12:13).

Cum se aplică aceste lucruri la viața mea?

Așa cum le scria Pavel corintenilor înainte de pocăința lor pentru dezbinările și certurile lor, mesajul pentru noi azi este clar: trăirea în unitate implică să umblăm cu smerenie, să ne iertăm unii pe alții și să ne urmăm liderii. A doua epistolă către corinteni ne amintește că și noi, creștinii, ne rănim unii pe alții și avem nevoie să-i iertăm pe cei ce ne greșesc (2 Corinteni 2:7). Faptul că Pavel a dorit să-i îndemne pe credincioșii corinteni să-i ierte pe cei care căzuseră și se pocăiseră, în timp ce își apăra apostolia în fața împotrivirii exprimate de unii, arată devotamentul apostolului pentru acest mod de viață printre cei din poporul lui Dumnezeu.

În ce moduri te lupți să-i ierți pe alții sau/și să-i urmezi pe liderii tăi credincioși? Un sentiment exagerat al propriei importanțe ne conduce adesea la o atitudine nepotrivită față de cei din jur și la frustrare și mânie față de alegerile altora, sentimente la care nu vrem să renunțăm. Dar așa cum ne amintește Pavel, luând exemplu de la lucrarea de împăcare a lui Isus (5:17-19), trebuie să căutăm și noi să ajungem la reconciliere în relațiile în care domnește dezbinarea. Caută capcanele lipsei de unitate cu liderii și cu alți credincioși din viața ta, în timp ce te străduiești să trăiești cu smerenie față de cei din viața ta.